Serviciul Fiscal de Stat a finalizat procesul de înmânare a avizelor de plată pentru contribuabilii care au obligația să achite impozitul pe avere. În acest an, ținînd cont că ziua de 25 decembrie este zi de odihnă, termenul limită pentru această plată se consideră data de 28 decembrie 2020.
Impozitul pe avere se aplică asupra averii persoanelor fizice sub formă de bunuri imobiliare cu destinație locativă şi căsuțe de vacanță (cu excepția terenurilor) a căror totalitate întruneşte cumulativ următoarele condiții: valoarea estimată totală constituie 1,5 milioane lei şi mai mult și suprafața totală constituie 120 m2 şi mai mult.
Contribuabilii care au fost identificați la situația din 1 noiembrie 2020, în calitate de subiecți ai impunerii cu impozitul pe avere sunt informați prin intermediul avizelor de plată despre suma impozitului pe avere ce urmează a fi achitată.
Impozitul pe avere poate fi achitat și online, prin intermediul serviciului guvernamental de plăți electronice Mpay.
Citește și: BREAKING NEWS // Cluburile de noapte se închid, iar restaurantele nu vor activa după ora 22:00