Atenție șoferi! În Moldova se anunţă noi amenzi de până la 25.000 de lei

Atenție șoferi, În Moldova se anunţă noi amenzi de până la 25.000 de lei, regulamentul circulatiei rutiere, mai, politia rm 

Sancțiunile pentru conducerea vehiculelor în stare de ebrietate vor fi înăsprite. Parlamentul a examinat, la ședința de astăzi, un proiect de lege pentru modificarea şi completarea unor acte legislative în acest sens, transmite stiri.md. Potrivit proiectului, în Codul contravențional al Republicii Moldova se instituie o măsură de siguranță, prin introducerea unui articol nou, cu privire la ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport până la pronunțarea hotărârii judecătorești.

Instanța de judecată urmează să examineze, în cel mult trei zile, de la data depunerii demersului de către agentul constatator, cu emiterea unei încheieri sau respingerea demersului. Termenul executării măsurii de siguranță prin ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport se va include în termenul de executare a sancțiunii.

La fel, se propune completarea Codului penal al Republicii Moldova cu un articol nou – privarea sau anularea de dreptul de a conduce mijloace de transport. Privarea sau anularea de dreptul de a conduce mijloace de transport constă în interzicerea conducerii oricărui tip de mijloc de transport pe drumurile publice. Privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport poate fi aplicată de instanţa de judecată pe un termen de la 1 la 3 ani. Anularea dreptului de a conduce mijloace de transport poate fi aplicată de instanţa de judecată, cu redobândirea ulterioară a permisului de conducere.
 
Proiectul prevede și procedura de înlăturare de la conducerea şi reţinerea mijlocului de transport. Astfel, se propune ca persoana care conduce mijlocul de transport se înlătură de la conducere dacă există temeiuri de a presupune că aceasta se află în stare de ebrietate inadmisibilă, produsă de alcool sau de alte substanţe. În aceste cazuri, persoana este obligată să accepte, la cererea organului de constatare, testarea alcoolscopică, examenul medical, prelevarea de sânge şi de eliminări ale corpului pentru analiză.
 
Totodată, mijlocul de transport al cărui conducător a fost înlăturat de la conducere se reţine şi, dacă nu poate fi predat proprietarului, posesorului sau reprezentantului lor, se aduce la staţia de parcare specială sau la subdiviziunea de poliţie cea mai apropiată. Mijlocul de transport reţinut se restituie proprietarului, imediat după înlăturarea temeiurilor pentru reţinere.
Total
0
Shares
Total
0
Share