Primăria Chișinău anunță că pe 31 mai, în intervalul orelor 17:00 – 23:00, circulația rutieră în perimetrul str. Mitr. G. Bănulescu-Bodoni – str. București – str. S. Lazo va fi sistată. Măsura a fost luată în contextul organizării Summit-ului Comunității Politice Europene, care va ave loc pe 1 iunie.
Astfel, circulația troleibuzelor va fi organizată după cum urmează:
– rutele 7, 12, 16, 25, 32 – efectuează manevra de întoarcere la str. Columna;
– ruta nr. 4: spre Buiucani: bd. Ștefan cel Mare și Sfânt – str. I. Creangă – Piața Unirii Principatelor; spre Dacia – pe traseul stabilit
– ruta nr. 10 – str. Columna – str. Alecsandri – sos. Hâncești; retur – pe traseul stabilit
– ruta nr. 29 – str. Mitropolitul G.B. Bodoni – bd. Ștefan cel Mare și Sfânt – str. M. Viteazul
– ruta nr. 3 spre Buiucani: – str. Pușkin – bd. Gr.Vieru – virare str. Albișoara – str. Mitropolitul G.B. Bodoni – bd. Ștefan cel Mare și Sfânt – str. I. Creangă; spre Telecentru – pe traseul stabilit
– ruta nr. 35 – str. A. Sciusev – bd. Ștefan cel Mare și Sfânt – str. V. Alecsandri
Potrivit municipalității, personalul liniar este la dispoziția publicului călător pentru a oferi informații suplimentare.