ATENȚIE // Troleibuzele de pe ruta nr. 24 își schimbă parțial itinerarul

Troleibuzele de pe ruta nr. 24, care leagă sectorul Ciocana cu cartierul Telecentru îşi schimbă parţial itinerarul. Astfel, acestea vor circula pe strada Columna (tronsonul cuprins între Mitropolit Bănulescu Bodoni – Vasile Alecsandri) şi în continuare pe traseul stabilit, informează Realitatea.md

Autoritățile anunță că scopul modificării rutei de troleibuz nr. 24 este evitarea dublării traseului cu troleibuzul nr. 12 şi extinderea ariei de deservire a populației cu transport electric, asigurând transportarea pasagerilor din sectoarele Ciocana și Rîșcani mai aproape de Î.M. ,,Piața Centrală”, Gara Auto și alte obiecte de interes social și comercial din preajmă.

Totodată, restul troleibuzelor de pe rutele nr. 7, 10, 12, 25, 32 rămân să circule pe itinerarele vechi. Acestea vor vira de pe strada Mitropolit Bănulecu-Bodoni pe strada Columna doar în cazul când în centrul capitalei, sau în fața monumentului lui Ștefan cel Mare și Sfânt se vor desfăşura diferite manifestaţii de amploare, ocolind astfel Piaţa Marii Adunări Naţionale.

Potrivit responsabililor, se preconizează ca în curând să fie lansată o nouă rută de troleibuz care va face legătura între sectorul Ciocana şi Botanica şi va avea itinerarul inclusiv pe strada Columna.

Citește și: Igor Dodon a avut o întrevedere cu reprezentantul special al OSCE pentru reglementare transnistreană

Total
0
Shares
 
Total
0
Share