Atenționare de la Poliție: Vizibilitate redusă și carosabil umed pe întreg teritoriul țării

Inspectoratul General al Poliției atenționează participanții la trafic să manifeste prudență, întrucât pe întreg teritoriul țării se circulă în condiții de ploaie, iar pe alocuri persistă ceața.

Autoritățile atrag atenția că, în asemenea condiții meteo, riscul de producere a accidentelor rutiere crește considerabil.

Poliția recomandă șoferilor să adapteze viteza, să păstreze distanța între vehicule, să conecteze luminile de întâlnire și să evite manevrele neasigurate.

Pietonilor li se recomandă să traverseze doar pe la trecerile semnalizate și să se asigure temeinic înainte de a păși pe carosabil.

Instituția subliniază importanța respectării măsurilor de siguranță pentru ca fiecare participant la trafic să ajungă cu bine la destinație.

Total
0
Shares
Total
0
Share