În cadrul ședinței din 28 decembrie, curent, Comisia Electorală Centrală a înregistrat primii doi participanți la referendum: Partidul Democrat din Moldova – cu opțiunea „PENTRU” și Partidul Comuniștilor din Republica Moldova – cu opțiunea „CONTRA”.
Totodată, au fost confirmate persoanele responsabile de finanţe (trezorier) și reprezentanții cu drept de vot consultativ în Comisia Electorală Centrală pe durata perioadei electorale din partea acestor formațiuni politice.
Menționăm că, pentru participanții la referendum, campania electorală începe din momentul înregistrării acestora de către autoritatea electorală. Astfel, Comisia îndeamnă competitorii la referendum și instituțiile mass-media să desfășoare o campanie corectă, în conformitate cu principiile stabilite de Regulamentul privind reflectarea campaniei electorale la alegerile parlamentare și referendumul republican din 24 februarie 2019 în mijloacele de informare în masă din Republica Moldova, aprobat prin hotărîrea CEC nr. 1992 din 21 decembrie 2018.
Totodată, Comisia face apel către participanții la referendum înregistrați să semneze și să respecte Declarația de conduită privind condițiile și modul de susținere financiară, materială și nematerială a campaniei electorale pentru alegerile parlamentare și referendumul republican consultativ din 24 februarie 2019. Aceasta reprezintă un document ce reglementează conduita partidelor politice, blocurilor electorale, candidaților independenți, participanților la referendum în campania electorală și urmărește să asigure transparență în procesul de finanțare și susținere a campaniei electorale, să contracareze abuzurile, inclusiv de resurse administrative, precum și să creeze standarde uniforme de comportament.