Au încercat să mituiască doi carabinieri pentru a nu fi sancționați contravențional, dar s-au ales cu dosare penale

Au încercat să mituiască doi carabinieri pentru a nu fi sancționați contravențional, însă acum riscă să fie sancționați penal. Întâmplarea a avut loc în ziua de 3 octombrie, pe str. Florilor din sectorul Rîșcani al capitalei.

Patrula de carabinieri a Direcției Regionale Centru a IGC, fiind implicată la menținerea ordinii publice, a observat doi bărbați care consumau băuturi alcoolice în loc public.

Oamenii legii au intervenit pentru a curma contravenția, însă, indivizii au devenit mai agresivi și nestăpâniți. În cele din urmă, carabinierii au solicitat intervenția poliției apelând la 112, fapt ce i-a alarmat pe cei doi petrecăreți.

Aceștia au încercat “să aplaneze” situația, propunându-le militarilor bani, în speranța ca ultimii să treacă cu vederea încălcarea comisă.

La sosirea echipajului de poliție, persoanele au fost denunțate, ulterior fiind escortate la IP Râșcani pentru documentare.

Bărbații cu vârstele de 61 și 63 de ani s-au ales cu dosare penale și urmează să fie documentați în baza art. 325 al Codului Penal al RM (Coruperea activă).

Citește și: Șofer beat, oprit de carabinieri în centrul orașului Căușeni

Total
0
Shares
 
Total
0
Share