Au sustras accesorii de la cel puțin 15 automobile în Chișinău. Gruparea infracțională a fost destructurată!

Au sustras accesorii de la cel puțin 15 automobile în Chișinău, Gruparea infracțională a fost destructurată, politia republicii moldova, guvernul filip ordine publica, hotii de masini moldova, alexandru pinzari 

O grupare infracțională specializată în comiterea furturilor de accesorii auto de la automobile de lux precum Lexus și Toyota (faruri, senzuri de parcare, bare de protecție, torpedouri, radiatoare, etc.), comise pe teritoriul municipiului Chișinău, a fost destructurată de ofiterii Direcției Combaterea crimelor grave a INI în comun cu cei ai Direcției Poliției Criminale din regiunea Odesa.

Membrii grupării, cinci bărbați cu vârste cuprinse între 32 și respectiv 43 de ani, originari din regiunea transnistreană, sunt suspectați de comiterea a peste 15 furturi timp de circa două luni de zile. Suma pagubei pe teritoriul Republicii Moldova se ridică la 2 milioane de lei. Suspecții acționau preponderent pe timp de noapte și sustrăgeau accesorii de la automobile parcate pe teritoriul mun. Chișinău și localitățile regiunii Odesa prin metota spargerilor geamurilor.
 
Urmare, în privinţa grupului infracțional de către ofițerii Direcției Combaterea Crimelor Grave, în comun cu procurorii PCCOCS, și în colaborare cu ofițerii Direcției generale urmărire penală și cei ai DP mun. Chișinău, au fost efectuate un şir de măsuri speciale de investigaţii, acțiuni de urmărire penală cât și ambuscade pe timp de noapte. Menționăm că, în cadrul acțiunilor s-a stabilit că figuranții aveau în posesie mai multe automobile cu care se deplasau la locul comiterii infracțiunilor.
 
Astfel, ca urmare a amplei operațiuni comune desfășurată de polițiștii moldoveni și cei din Odesa, au fost reținuți în flagrant doi dintre suspecți, în momentul dezasamblării unui automobil de model Lexus, în orașul Odesa. În continuare, polițiștii moldoveni în colaborare cu organele de drept din Odesa, întreprind acțiuni speciale de investigație pentru stabilirea și reținerea tuturor persoanelor care fac parte din grupare precum și stabilirea tuturor cazurilor comise de membrii grupării.
 
Dacă vor fi găsiți vinovați de comiterea infracțiunilor pe teritorilor Republicii Moldova, suspecții riscă de la 7 la 12 de închisoare.
Total
0
Shares
Total
0
Share