Autobuze noi pentru Chișinău: Ion Ceban anunță când vor ajunge în capitală

Primarul general al capitalei Ion Ceban anunță că cele 100 de mijloace de transport care vor face parte din Parcul Urban de Autobuze ar putea ajunge la Chișinău nu mai devreme de sfârșitul lunii august, începutul lunii septembrie. Primarul afirmă că planurile autorităților au fost date peste cap de pandemia de COVD-19, or, în condițiile în care aceasta nu ar fi existat, mijloacele de transport urmau să ajungă pe străzile Chișinăului în luna iunie, notează IPN.

„Am acceptat cu toată lumea că avem nevoie de procurare a 100 de autobuze. Urmează să fie pregătit caietul de sarcini pentru lansarea licitației în acest sens. Asta ar însemna în mod normal, dacă rapid ne mișcăm, caietul de sarcini care este prezentat Consiliului Municipal să fie acceptat, fără blocaje, pentru că aici există problema, lansată licitația publică, aproximativ 45 de zile, după care avem o perioadă anumită pentru concretizare, dacă avem sau nu contestație în această privință,. Cel mai rapid, dacă toate procedurile sunt respectate, nu avem blocaje, sfârșitul lunii august, începutul lunii septembrie, asta ar însemna o parte de autobuze”, a declarat primarul Ion Ceban în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la postul de televiziune TVR Moldova.

Cât despre cele 18 troleibuze articulate care urmează a fi achiziționate din Riga, Letonia, primarul precizează că acest lucru încă nu este exact pentru că ar exista mia multe impedimente în acest sens.

„Noi știm de această ofertă de mai mult de un an de zile, s-au desfășurat două licitații fără succes. Mai există și lucruri legate de tulburări politice la nivel de municipalitatea din Riga. Este vorba de troleibuze articulate care arată nu mai rău decât ceea ce avem noi astăzi aici și o unitate de transport costă de la 540 până la aproape 900 de mii de euro. În condițiile de licitație noi participăm la 28000 – 30000 €, prețul de start. Sperăm ca acest preț să nu crească. Ca să înțelegem, 28000 – 30000 de mii euro un troleibuz, dacă ne va reușii licitația, aceasta nu înseamnă că ne va reuși. Poate să vină cineva din Ucraina, de exemplu, care poate să ofere un preț mai mare, iar noi mai mare nu avem”, a adăugat primarul.

Totodată, Ion Ceban precizează că o eventuală majorare a prețului pentru o călătorie în transportul public municipal nu se discută. „Majorarea prețului pentru călătorie nu-l examinăm, dar în mod normal va trebui să ajungem ca să examinam în complexitate acest subiect. Nici nu vreau să mă gândesc că am putea examina ceva pe partea de tarif până la a da oamenilor confortul necesar”, a spus edilul.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share