Autoritățile avertizează despre o schemă de fraudă care folosește ilegal identitatea MPay și EVO

Autoritățile avertizează despre o schemă de fraudă care folosește ilegal identitatea MPay și EVO
EnglishFrançaisРусский
Screenshot

Agenția pentru Securitate Cibernetică și Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică avertizează cetățenii despre o schemă de fraudă în care este utilizată în mod ilegal identitatea platformelor guvernamentale MPay și EVO.

Potrivit informațiilor oficiale, cetățenii primesc mesaje SMS privind o pretinsă „taxă de drum restantă” și sunt îndemnați să acceseze un link de tipul „conveniencemd.sbs/md”. Reprezentanții instituțiilor precizează că acest link nu aparține Guvernului Republicii Moldova și reprezintă o tentativă de phishing pentru colectarea frauduloasă a datelor personale și bancare.

Autoritățile menționează că platforma oficială este disponibilă exclusiv la adresa mpay.gov.md și subliniază că serviciile MPay și EVO nu transmit linkuri suspecte prin SMS pentru achitarea urgentă a taxelor.

Cetățenii sunt îndemnați să verifice întotdeauna domeniul oficial „.gov.md” și să nu introducă date personale sau bancare pe site-uri necunoscute.

În cazul în care a fost recepționat un astfel de mesaj, se recomandă să nu fie accesat linkul și să fie raportat imediat la adresele de email csirt@asc.gov.md sau cyber.sec@egov.md.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share