Autoritățile municipale vor întreprinde măsuri în scopul înlăturării consecințelor ploilor din ultima perioadă

Serviciile municipale specializate vor evalua situația drumurilor în urma ploilor din ultimele 2 săptămâni, pentru a interveni prin reparați curente, transmite Telegraph.md

Luni, în cadrul ședinței operative săptămânale, primarul general, Ion Ceban, a solicitat convocarea în zilele următoare a ședinței Comisiei pentru situații excepționale a municipiului Chișinău, unde se va decide prioritizarea lucrărilor necesare pe drumurile din oraș, ca urmare a averselor.

„Este perfectat un raport privind starea de lucruri referitor la pagubele provocate de ploi, care trebuie prezentat tuturor, pentru a decide cum putem interveni în prezent, în primul rând prin lucrări curente: salubrizarea străzilor, evacuarea nămolului, curățarea gurilor de captare a apelor pluviale în zonele afectate și respectiv să reducem din riscurile existente pe drumuri. Solicit ca gropile formate să fie acoperite, iar pe drumuri să nu mai avem situații de acoperire cu pietriș. Cazurile problematice să fie îngrădite cu bandă de delimitare, astfel conducătorii auto să le observe și să le ocolească“, a menționat Ion Ceban.

În context, edilul a ținut să mulțumească serviciilor gospodărești din oraș, care au intervenit prompt, inclusiv pe timp de noapte, pentru remedierea problemelor apărute în urma ploilor.

E de menționat că pe agenda de lucru a autorităților municipale se află și problema reabilitării albiei râului Bâc, pentru a reduce din acumulările de apă de ploaie pe strada Albișoara. Însă, potrivit primarului capitalei, pentru realizarea proiectului sunt necesare sume substanțiale de bani (de peste 10 milioane de Euro), de care autoritățile nu dispun în prezent și care nici nu au fost planificată în buget.

Citește și: Ion Ceban a solicitat curățarea gurilor de canalizare în toate zonele din capitală cu risc de inundații

Total
0
Shares
Total
0
Share