Autorul triplului omor din satul Unguri, raionul Ocnița a fost condamnat la 30 de ani închisoare

Autorul triplului omor din satul Unguri, raionul Ocnița a fost condamnat la 30 de ani închisoare, după ce procurorii i-au demonstrat vina de comiterea omorului intenționat, săvârșit cu o deosebită cruzime a trei localnici.

Potrivit Procuraturii raionului Ocnița, crima a avut loc în seara zilei de 21 decembrie 2020, la domiciliul uneia dintre victime.

În rezultatul unor conflicte iscate cu victimele, cu vârstele de 39, 43 și respectiv, 63 de ani, inculpatul le-a aplicat multiple lovituri de cuțit, care s-au dovedit a fi fatale, iar ulterior, pentru a ascunde urmele infracțiunii, acesta a incendiat casa în care se aflau corpurile neînsuflețite ale bărbaților și a fugit.

La scurt timp, inculpatul a fost depistat în stare de ebrietate într-o pădure din apropiere și reținut.

Sentința este cu drept de atac în condițiile legii.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share