Averea “tanchistului” PAS care se laudă cu “tocmai” 4 proiecte aprobate la CMC în 18 luni de activitate

Alexandr Trubca, consilierul PAS în Consiliul Municipal Chișinău, care se laudă pe Facebook că în cele 18 luni de mandat a promovat ”tocmai” patru proiecte de hotărâri locale, declară venituri pentru anul 2020 în mărime de 210 252,04 lei, dar și procurarea unui autoturism în valoare de 12 500 €, informează Telegraph.md

Potrivit declarației de avere și interese personale, în anul 2019, când a fost ales consilier municipal, Trubca și-a cumpărat un apartament cu suprafața de 91,8 mp, cu o valoare contractuală de 878 000 lei, bun imobil ce a fost declarat anterior cu o valoare contractuală în mărime de 976 378 lei (vezi aici). În următorul an, același consilier și-a cumpărat și un autoturism de model Renault Kadjar, pentru care a achitat 12 500 €, potrivit declarației oficiale (vezi aici).

Trubca a fost ales în componența CMC pe listele fostului Bloc electoral ACUM (PAS-PPDA), în frunte cu Andrei Năstase. Însă, după alegeri a avut loc separarea fracțiunilor după modelul din Parlament, iar consilierul menționat a trecut la PAS.

În activitatea sa de consilier municipal, Trubca promovează interesele unor companii private din domeniul transportului, dar și pe cele ale companiilor de publicitate pe care Ion Ceban le-a lăsat fără bannerele din capitală.

Pentru fiecare ședință a CMC, Trubca primește o indemnizație în mărime de peste 3000 de lei. Astfel, potrivit declarației de avere și interese pentru anul precedent, consilierul a ridicat o indemnizație lunară în mărime de 8479 lei. Totodată, a încasat și 12 000 de lei pentru calitatea sa de membru al Consiliului Societății Întreprinderii Municipale ”Edilitate” S.A.

Amintim că Alexandr Trubca a intrat în atenția publicului la începutul lunii aprilie curent, atunci când a participat activ în bătăile din timpul ședinței CMC. A doua ispravă a acestuia este joaca în tancuri în timpul ședinței de ieri a forului legislativ al municipiului Chișinău, faptă pentru care a fost criticat de către primarul general Ion Ceban.

”Aleși de locuitorii Chișinăului, din buzunarul cărora primesc câte 3300 de lei pentru o zi de ședință, aceștia în loc să rezolve problemele oamenilor, ei se joacă în telefon în tancuri sau navighează pe internet, fac alte lucruri rușinoase. Sunt consilierii care își împart pumni, vorbesc necenzurat și nici măcar nu citesc proiectele de decizie. Tot ei sunt cei care au „ZERO” inițiative pentru dezvoltarea orașului în timp de un an și jumătate. Unii nici măcar de ochii lumii nu au propus inițiative. Sunt buni și vorbesc atunci când sunt filmați de camerele lor. Iată de ce nu doresc transparență și nu doresc ca Primăria să facă public toate ședințele ce sunt organizate. Cu toate acestea, vom reveni la CMC și vom cere ca toate întrunirile, ședințele comisiilor, grupurilor să fie transparente. Filmate și transmise oamenilor”, a declarat Ceban.

”Raportez. Către 16:07 am lichidat 67 de tancuri inamice și am fost ridicat la grad de căpitan și șef de echipaj de tun motorizat”, a scris Trubca pe Facebook, după ce a fost criticat public.

Total
0
Shares
Total
0
Share