Avertisment privind riscul crescut de incendii de vegetație: peste 3 300 de focare în 2025

Pericolul incendiilor de vegetație se amplifică pe fondul temperaturilor caniculare și al lipsei precipitațiilor, avertizează autoritățile. În astfel de condiții, orice sursă de foc – de la un grătar nesupravegheat până la un simplu muc de țigară – poate declanșa incendii de proporții, cu efecte grave asupra mediului, locuințelor și chiar vieților omenești.

Pentru prevenirea acestora, populația este îndemnată să adopte un comportament responsabil și să respecte recomandările esențiale privind siguranța la foc, inclusiv interdicția de a aprinde focuri în apropierea vegetației uscate, supravegherea copiilor și evitarea arderii resturilor menajere în aer liber.

Potrivit datelor oficiale, de la începutul anului 2025 au fost înregistrate 3362 de incendii de vegetație, care au compromis 3672 hectare de teren.

Autoritățile reamintesc că prevenirea rămâne cea mai eficientă soluție în fața unui pericol care poate fi declanșat de neglijență și care, în contextul actual, poate avea consecințe majore.

Total
0
Shares
Total
0
Share