Avocații Poporului îndeamnă noul Parlament la transparență, dialog și consolidarea statului de drept

Avocații Poporului au transmis un apel public noului Parlament și viitorului Guvern, subliniind importanța consolidării bunei guvernări și a statului de drept, în contextul noii etape politice inaugurate după alegerile din 28 septembrie 2025.

„Pe fundalul accentului tot mai puternic pus, în ultima perioadă, pe securitate, tensiunile regionale, dezinformare și interferențe străine – eforturi apreciate, desigur, și care trebuie continuate – societatea așteaptă de la noul legislativ și de la Guvern maturitate politică, transparență, dialog constructiv, echilibru și respect față de drepturile omului”, se menționează în declarația Avocaților Poporului.

Potrivit instituției, este esențială „aplicarea proporțională a măsurilor privind securitatea statului și ordinea publică, astfel încât acestea să nu afecteze nejustificat libertățile civice, ci, dimpotrivă, să consolideze încrederea cetățenilor în instituțiile publice”.

Îndemnul Avocaților Poporului identifică nouă direcții-cheie pentru un mandat parlamentar responsabil – de la controlul parlamentar efectiv și transparența decizională, până la educația în domeniul drepturilor omului, digitalizare, consolidarea instituțiilor autonome și cooperarea cu autoritățile regionale.

„Instituția reafirmă importanța unui dialog constant și participativ între Parlament, Guvern, instituțiile independente, societatea civilă și mass-media”, se mai precizează în apel. În perioada următoare, Avocații Poporului vor organiza discuții cu reprezentanții societății civile și vor propune întrevederi între conducerea Parlamentului, fracțiunile parlamentare și instituțiile autonome, pentru „consolidarea colaborării, monitorizării și responsabilizării reciproce în procesul de guvernare.”

Total
0
Shares
Total
0
Share