Azi îl sărbătorim pe Sfântul Nicolae, făcătorul de minuni: tradiții și obiceiuri la moldoveni

sf nicoale, biserica moldova

Azi 19 decembrie, ca în fiecare an, îl sărbătorim pe Sfântul Ierarh Nicolae, căruia i se mai spune făcătorul de minuni. În Biserica Ortodoxă, Sfântul Nicolae este un simbol al milosteniei, al generozităţii şi al faptelor bune.

Sfântul Nicolae s-a născut în secolul IV, în Turcia actuală. Părinţii lui au fost oameni înstăriţi, dar şi foarte credincioşi.

Rămas orfan devreme, Sfântul Nicolae şi-a împărţit averea moştenită fără să păstreze nimic. El a ales să-şi dedice viaţa slujiri Domnului. A devenit arhiepiscopul oraşului Mira din Lichia. Iar oamenii l-au considerat sfânt chiar din timpul vieţii. Două dintre minunile sale au marcat profund conştiiţa creştinilor şi stau la baza convingerii că Moş Nicolae aduce daruri.

Se spune că o familie săracă avea trei fete. Atunci când acestea au crescut, părinţii s-au gândit să le vândă într-un bordel. Sfântul Nicolae le-a salvat sufletele, punându-le la fereastră câte o pungă cu bani.

Mulţi moldoveni au luat această zi pentru sărbătorirea hramului casei, care se serbează de două ori pe an, la Sfântul Nicolae de iarnă (19 decembrie) şi Sfântul Nicolae de vară (22 mai). Vara se pomeneşte mutarea lui Sfântul Nicolae în împărăţia Domnului, iar vara mutarea moaştelor de la Mira, Turcia, în oraşul Bari din Italia.

Enoriaşii dimineaţa merg la biserică, ascultă slujba, dau de pomană şi se roagă pentru bunătate. În popor există o tradiţie creştinească care spune că în această zi se dau daruri copiilor. Acestă tradiţie vine din credinţa că Moș Nicolae a fost şi protectorul copiilor.

 

Total
0
Shares
Total
0
Share