Bărbat din Bălți, reținut de CNA pentru trafic de influență

Un caz de trafic de influență a ajuns în vizorul ofițerilor și procurorilor anticorupție, după ce un bărbat din Bălți a fost denunțat la DGT „Nord” a CNA pentru că ar fi cerut bani ca să influențeze un polițist.

Potrivit materialelor anchetei, bălțeanul ar fi pretins și primit 5000 de lei pentru a aranja adoptarea unei decizii favorabile pe un pretins caz de escrocherie, aflat în procedura unui polițist de la Inspectoratul de Poliție Bălți.

Bărbatul a fost documentat la primirea banilor extorcați și transmiși sub controlul ofițerilor DGT „Nord” a CNA. Drept urmare, acesta a fost fost reținut pentru 72 de ore și riscă 6 ani de detenție sau o amendă de până la 150 000 de lei, dacă va fi găsit vinovat.

Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

Oficiul Nord al Procuraturii Anticorupţie conduce urmărirea penală pe acest caz.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share