Bărbat din Fălești, trimis în judecată pentru două episoade de violență în familie

Procuratura Bălți, Oficiul Fălești, a trimis în judecată un bărbat de 41 de ani, acuzat de două episoade de violență în familie comise în luna septembrie 2025.

Potrivit procurorilor, în seara zilei de 6 septembrie, aflându-se la domiciliu, acesta și-a agresat soția, aplicând suprafața fierbinte a unui fier de călcat pe brațele și picioarele femeii, după ce aceasta i-ar fi interzis să consume alcool. Expertiza medico-legală a stabilit că victima a suferit leziuni corporale medii, afectând 8–10% din suprafața corpului.

Pe 16 septembrie, același bărbat și-a amenințat fiul minor cu un cuțit, în apropierea unei stații PECO. Speriat, copilul a fugit de la fața locului.

Inculpatul, anterior condamnat pentru fapte similare, și-a recunoscut parțial vina, susținând că ar fi acționat „din supărare” și „pentru a-și educa fiul”. Acțiunile acestuia sunt încadrate potrivit art. 201¹ alin. (1) lit. b) și alin. (2) lit. c) din Codul penal.

Pentru primul episod, riscă până la 6 ani de închisoare, iar pentru al doilea – până la 4 ani.

Procuratura reamintește că nicio formă de violență nu reprezintă o metodă de educație, ci o infracțiune sancționată de lege.

Dacă sunteți victima violenței domestice, apelați la 112 sau contactați serviciile specializate pentru sprijin și protecție.

Total
0
Shares
Total
0
Share