Un bărbat iranian în vârstă de 26 de ani, despre care presa internațională a relatat luna trecută că ar fi fost condamnat la moarte pentru implicare în proteste antiguvernamentale, a fost eliberat pe cauțiune, potrivit avocatului său și organizațiilor pentru drepturile omului, informează telegraph.md, cu referire la BBC.
Erfan Soltani a fost arestat pe 8 ianuarie, în orașul Fardis, situat la vest de Teheran, în contextul protestelor declanșate la nivel național și al represiunii violente a autorităților iraniene. Organizația kurdă pentru drepturile omului Hengaw a declarat că familia acestuia fusese informată de oficiali că execuția era programată ”în câteva zile”, fără alte detalii.
Ulterior, sistemul judiciar din Iran a negat informațiile privind o condamnare la moarte, precizând că Soltani se confrunta doar cu acuzații legate de securitate, care prevăd pedepse cu închisoarea. Avocatul său, Amir Mousakhani, a declarat pentru AFP că Soltani a fost eliberat pe cauțiune sâmbătă și că ”a primit toate bunurile sale, inclusiv telefonul mobil”.
Pentru eliberare a fost achitată o cauțiune de ”două miliarde de tomani”, echivalentul a aproximativ 12 600 de dolari. Informația a fost confirmată atât de Hengaw, cât și de agenția iraniană semi-oficială Isna.
Cazul lui Soltani, proprietar al unui magazin de haine, a atras atenția internațională după ce rudele sale au declarat pentru BBC Persian că instanța ar fi emis o sentință de condamnare la moarte ”într-un proces extrem de rapid, de doar două zile”. La acea vreme, președintele SUA, Donald Trump, a amenințat cu ”măsuri foarte dure” în cazul în care execuțiile ar fi fost puse în aplicare.
Guvernul iranian a calificat relatările din presa străină drept „un act flagrant de fabricare a știrilor”, iar ministrul de Externe, Abbas Araghchi, a afirmat într-un interviu televizat în SUA că ”nu există niciun plan” de a spânzura persoane. Ulterior, Hengaw a anunțat că execuția lui Soltani fusese amânată.
Potrivit Agenției pentru Drepturile Omului a Activiștilor din SUA, peste 6 300 de persoane ar fi fost ucise de la începutul protestelor, la sfârșitul lunii decembrie, iar alte aproximativ 17 000 de decese sunt investigate. O altă organizație, Iran Human Rights, avertizează că bilanțul final ar putea depăși 25 000 de victime.