Astăzi Vlad Batrîncea, vicepreședintele Parlamentului, președintele fracțiunii BCS a solicitat în plenul Parlamentului excluderea din ordinea de zi a proiectelor ce țin de activitatea Comisiei Naționale de Evaluare Externă a judecătorilor și procurorilor.
”Înafara faptului că se alocă suplimentar 5 milioane de lei, iar indemnizațiile pentru membrii acestei comisii cresc de la 70.000 la 110.000 de lei – o sumă nejustificată în condițiile Republicii Moldova, înțelegem că Comisiei se acordă atribuții suplementare, adică complete specializate pentru evaluarea procurorilor și judecătorilor care nu sunt subiecții acestei legi și nu au fost prevăzuți pentru a fi supuși aceste proceduri.
De asemenea, proiectul prevede garanții suplimentare pentru CSP și pentru procurorii delegați în misiuni în cadrul unor procuraturi specializate sau teritoriale.
Credem că acest proiect, în afara faptului că corupe sistemul respectiv, vine cu instrumente manuale de control și de selecție a procurorilor și judecătorilor și este periculos pentru întreg sistemul justiției din Republica Moldova”, a menționat Vlad Batrîncea.
Majoritatea PAS a respins această inițiativă.