BCS atacă la CC legea care interzice simbolurile războiului din Ucraina: „Se dorește distrugerea memoriei istorice”

Socialiștii Adrian Lebedinschi și Grigore Novac au depus la Curtea Constituțională o sesizare privind legea care interzice simbolurile ce reprezintă sau propagă războiul din Ucraina – „Z”, „V” și panglica negru-portocaliu.

În opinia deputaților BCS, este neconstituțională completarea articolului din Codul contravențional care se referă la „atributele utilizate în contextul unor agresiuni militare, crime de război și crime împotriva umanității” și includerea în șirul acestor atribute și simboluri a panglicii bicolore negru-portocaliu, dar și a unor însemne.

Aceștia afirmă că prin asemenea amendamente este încălcat dreptul la libera exprimare și opinie. Totodată, în opinia socialiștilor, prin astfel de legi se dorește „distrugerea memoriei istorice și dezbinarea societății”.

De asemenea, parlamentarii au remarcat că există precedente când unele state au fost condamnate pentru asemenea încălcări, oferind drept exemplu hotărârea Curții Europene pentru Drepturile Omului din 2008, prin care Ungaria a fost condamnată pentru încălcarea libertăţii de exprimare în cauza Vajnai vs. Ungaria în legătură cu condamnarea penală a unui membru de partid pentru aplicarea pe haină a unui simbol comunist în timpul unui eveniment public.

Mai mult, deputații consideră că metoda prin care acest amendament la lege a fost înaintat este antidemocratică – s-a făcut pe ascuns, fără ca reprezentanții BCS să fie invitați la ședința comisiei juridice, fără ca amendamentul să fie plasat pe site-ul Parlamentului.

Amintim că Parlamentul a votat legea care interzice însemnele războiului, inclusiv panglica ”Sf. Gheorghe”, literele ”Z„ și ”V„. Pe 19 aprilie, președintele Maia Sandu a promulgat legea, iar o zi mai târziu, documentul a fost publicat în Monitorul Oficial. Potrivit legii, încălcarea interdicției se va pedepsi cu amenzi de până la 9.000 de lei, pentru persoane fizice, și cu până la 18.000 mii lei, pentru persoane juridice.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share