Reformele demarate în cadrul instituției mențin tendința de îmbunătățire continuă a indicatorilor de performanță. Astfel, în anul 2018, instituția a colectat la bugetul de stat 20,6 miliarde lei, cu 1 mlrd 032 mil. lei mai mult decât în perioada similară a anului trecut. La fel, s-a majorat și exportul de mărfuri, atingând o valoare de 38 de miliarde de lei, cu 2,1 miliarde de lei mai mult, comparativ cu anul precedent.
Datele au fost prezentate de Directorul Vămii, Vitalie Vrabie în cadrul Conferinței de presă comune a Ministerului Finanţelor, Serviciului Vamal şi Serviciului Fiscal de Stat, care a avut loc astăzi, 19 decembrie.
Potrivit raportului șefului Vămii, majorări semnificative sunt consemnate și la capitolul antifraudă. Așadar, în perioada de referință, au fost înregistrate 5 406 cazuri contravenționale, ceea ce reprezintă o majorare cu cca 36% față de anul 2017. În rezultatul amenzilor aplicate, la bugetul de stat au fost acumulate 7,8 milioane lei.
Tot în aceeași perioadă, au fost înregistrate 227 cauze penale, iar în instanța de judecată au fost expediate 89 cauze penale. Valoarea mărfurilor stabilită pentru cauzele penale transmise în instanță constituie 68,6 milioane lei.
A crescut, de asemenea, și eficiența subdiviziunilor de control ulterior. Și asta deoarece, valoarea obiectului încălcărilor s-a majorat cu 50%, cifrându-se, în acest an, la 457,8 milioane lei.
În același timp, o creștere dublă a fost atestată și în domeniul protecției la frontieră a drepturilor de proprietate intelectuală, fiind înregistrate 82 de cazuri de reținere a bunurile susceptibile a fi contrafăcute.
”De rând cu aceste progrese, instituția a avansat semnificativ și în domeniul simplificărilor de procedură. Aceasta s-a realizat prin sporirea numărului operatorilor care dețin certificate AEO, PVD sau Exportator Aprobat, dar și prin introducerea unor noi instrumente de facilitare a comerțului, cel mai recent fiind TIR-EPD (declararea prealabilă a tranzitului), care va deveni funcțional începând cu luna viitoare”, a specificat Vitalie Vrabie.
De asemenea, instituția urmează să implementeze o nouă versiune a softului ASYCUDA World, care va integra două module noi pentru Republica Moldova. Este vorba despre Noul Sistem Computerizat de Tranzit și Ghișeul Unic.
Totodată, Serviciul Vamal continuă demersurile de modernizare a infrastructurii posturilor vamale. În acest context, instituția a demarat lucrările de construcție a trei zone de control vamal, în proximitatea posturilor Sculeni, Costești și Giurgiulești.
Lucrări de extindere a infrastructurii sunt preconizate și pentru punctele de trecere de la frontiera moldo-română – ”Sculeni-Sculeni”, Leușeni-Albița” și ”Giurgiulești-Galați”. Reabilitarea acestora urmează a fi realizată în cadrul Programului Operațional Comun România-Republica Moldova 2014-2020.
Totodată, până al finele acestui an, la Palanca urmează a fi deschis unul dintre cele mai moderne posturi vamale din regiune. Acesta va fi operat în comun de către vameșii și polițiștii de frontieră din Republica Moldova și Ucraina, fapt ce va reduce semnificativ durata de traversare a frontierei, precum și va diminua eventuale riscuri de corupție sau fraude.
Fluidizarea traficului transfrontalier va fi mai ușor de asigurat și prin aplicarea tehnologiilor informaționale moderne. În acest sens, pentru anul viitor, instituția intenționează implementarea unui sistem similar aplicației GoSwift, care le va permite transportatorilor de mărfuri să-și programeze traversarea frontierei.
Concomitent cu măsurile de ușurare a traficului, Serviciul Vamal acordă o atenție sporită și securității operațiunilor. O realizare importantă în acest sens, dar și o premieră pentru întreaga regiune a constituit-o darea în exploatare, la 8 decembrie curent, a unui scanner staționar, destinat controlului mărfurilor transportate pe cale feroviară. Echipamentul de scanare a fost instalat la postul vamal ”Ocnița-feroviar” și a fost donat de către Guvernul Republicii Populare Chineze în cadrul unui proiect de asistență tehnică cifrat la 5,7 milioane de dolari. Tot în cadrul aceluiași proiect, postul vamal ”Aeroportul Internațional Chișinău” a fost dotat, în luna mai, cu un scanner pentru inspectarea bagajelor de cală.
Alte trei scannere pentru controlul bagajelor urmează a fi donate, în viitorul apropiat, de către Departamentul de Stat al SUA, prin intermediul Programului EXBS.
”Un obiectiv foarte important este și armonizarea legislației. Începând cu 2 iunie curent, activitatea Serviciului Vamal este reglementată de o nouă lege, ajustată la standardele internaționale. Totodată, continuăm să promovăm adoptarea noului Cod Vamal și a actelor normative necesare pentru aplicarea acestuia.”, a mai subliniat Vitalie Vrabie.
Totodată, acesta a accentuat că va continua să insiste asupra asigurării unui nivel înalt de profesionalism și integritate în rândul tuturor funcționarilor vamali.