Bilanțul activității comisiilor parlamentare pentru luna iulie: Au fost aprobate 116 rapoarte și 118 avize

Pe parcursul lunii iulie, comisiile parlamentare permanente s-au întrunit în 50 de ședințe. În urma dezbaterilor din cadrul comisiilor au fost aprobate 98 de rapoarte, 18 corapoarte și 118 avize.

În această perioadă, membrii Comisiei economie, buget și finanțe s-au întrunit în opt ședințe, la care au aprobat 40 de rapoarte și trei corapoarte. La cele patru ședințe convocate de Comisia politică externă și integrare europeană au fost aprobate 15 rapoarte și 14 corapoarte. De asemenea, pe parcursul lunii trecute, membrii Comisiei juridice, numiri și imunități s-au întrunit în șase ședințe, la care au aprobat 17 rapoarte și un coraport.

Comisiile permanente sunt organe de lucru ale Parlamentului care examinează proiecte de acte legislative și propuneri legislative în vederea elaborării rapoartelor sau avizelor, efectuează anchete parlamentare, dezbat și hotărăsc asupra altor probleme, inclusiv din însărcinarea Președintelui Parlamentului sau a vicepreședinților.

Total
0
Shares
Total
0
Share