Bilanțul activității comisiilor permanente pentru luna martie: Au fost aprobate 64 de rapoarte și corapoarte

În luna martie, comisiile parlamentare s-au convocat în 43 de ședințe. În cadrul acestora, au fost aprobate 46 de rapoarte, 18 corapoarte și 67 de avize.

Comisia economie, buget și finanțe a aprobat, pe parcursul lunii trecute, 12 rapoarte, trei corapoarte și patru avize. În aceeași perioadă, Comisia juridică, numiri și imunități s-a întrunit în șapte ședințe, la care au fost aprobate șapte rapoarte, două corapoarte și patru avize. De asemenea, membrii Comisiei mediu, climă și tranziție verde s-au întrunit în cinci ședințe și au aprobat cinci rapoarte și 22 de avize.

Comisiile permanente sunt organe de lucru ale Parlamentului care se aleg pe întreaga durată a legislaturii, iar componența nominală a acestora se stabilește ținându-se cont de reprezentarea proporțională a fracțiunilor în Parlament. Comisiile examinează proiecte de acte legislative şi propuneri legislative în vederea elaborării rapoartelor sau avizelor, efectuează anchete parlamentare, dezbat şi hotărăsc asupra altor probleme.

Total
0
Shares
Total
0
Share