Activistul civic Vlad Bilețchi a postat un colaj pe facebook prin care atrage atenția opiniei publice că la învestirea bașcanului Găgăuziei Irinei Vlah s-au găsit bani, între timp însă oamenii din Otaci rămași fără case cu o lună în urmă încă n-au primit nici-un ajutor din partea statului. De această situație s-ar face vinovați președintele Igor Ddoon și premierul Maia Sandu, dar și deputații PSRM-ACUM are dețin puterea, consideră internauții.
„Ce este mai important: Oamenii care au rămas fără case sau parada cu mult fast pentru Găgăuzia”, s-a întrebat retoric activistul unionist de la Chișinău.
Amintim că în data de 19 iunie, o scară a unui bloc cu nouă etaje din Otaci s-a făcut una cu pământul. Din fericire, nimeni nu a avut de suferit, întrucât locatarii fuseseră evacuaţi cu doar câteva ore înainte. În total, 46 de oameni, între care 11 copii, au rămas pe drumuri.