Birou al Parlamentului European la Chișinău și acces la „roam like at home” din 2026: Anunțuri făcute de vicepreședintele PE, Victor Negrescu

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, responsabil de relația cu Republica Moldova, a anunțat o serie de măsuri concrete menite să consolideze parcursul european al țării. Într-o declarație publică, acesta a menționat deschiderea, în curând, a unui birou al Parlamentului European la Chișinău, precum și extinderea regimului „roam like at home” pentru cetățenii moldoveni începând cu anul 2026.

„Recent, m-am întâlnit cu ministrul de externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, pentru a discuta despre consolidarea parteneriatului nostru și despre pașii concreți necesari în vederea integrării europene a Republicii Moldova”, a transmis Negrescu.

Printre temele discutate s-au numărat și proiectele comune cu România, precum și sprijinul european pentru reformele interne de la Chișinău: „Printre subiectele abordate: planul de creștere economică pentru Moldova, proiectele comune cu România și sprijinul nostru constant pentru reformele necesare în drumul spre Uniunea Europeană.”

Vicepreședintele Parlamentului European a confirmat și o premieră instituțională importantă: „Mă bucur să anunț că, în urma inițiativei mele, biroul Parlamentului European de la Chișinău va fi deschis în curând – un semnal clar de sprijin politic și instituțional pentru cetățenii moldoveni.”

Totodată, potrivit lui Victor Negrescu, „Comisia Europeană a anunțat că începând cu anul 2026, Republica Moldova va avea acces la roam like at home.”

Oficialul european a subliniat și rolul esențial al României în parcursul european al Republicii Moldova: „România va rămâne cel mai important partener al Republicii Moldova. Iar eu voi continua să lupt în Parlamentul European pentru ca acest parcurs european să devină realitate cât mai curând.”

Total
0
Shares
Total
0
Share