Biroul permanent a aprobat, în ședința de astăzi, ordinea de zi a ședințelor plenare ale Parlamentului din perioada 21-28 martie.
Deputații vor examina în lectura întâi proiectul de lege privind pilotarea votului prin corespondență. Pe agenda Parlamentului mai figurează pentru dezbateri în lectura întâi aprobarea Registrului arheologic național, modificări la legislația în domeniul asigurărilor, la Legea privind protecția indicațiilor geografice, denumirilor de origine și specialităților tradiționale garantate și la Legea cu privire la Centrul Național Anticorupție.
În lectura a doua vor fi discutate inițiativele legislative de modificare a Legii privind administrația publică locală, a Legii Fondului de susținere a populației, precum și adaptarea cadrului normativ de digitalizare. Totodată, Parlamentul urmează să numească în funcție un membru al Curții de Conturi și un membru al Comisiei Electorale Centrale.
Biroul permanent a mai decis completarea ordinii de zi a ședinței plenare de mâine. Deputații vor audia raportul Comisiei pentru Situații Excepționale și vor examina trei proiecte de armonizare a legislației naționale cu legislația UE privind înlocuirea buletinelor de identitate cu cărți de identitate, privind acțiunile climatice și referitor la legislația muncii. De asemenea, vor fi ratificate două acorduri de finanțare cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare și Banca Europeană de Investiții privind reabilitarea drumurilor din Republica Moldova și modernizarea căilor ferate. Parlamentul urmează să ratifice și Acordul cu Republica Lituania în domeniul securității sociale și să dezbată noul Cod silvic.
Ședința plenară a Parlamentului de joi, 14 martie, va începe la ora 10.00.