Blocul ACUM are de două ori mai puțini primari decât PDM. Vezi care e diferența față de socialiști

Primari aleși din primul tur, PDM, PAS, ACUM, PSRM, Platforma DA, Partidul ȘOR, alegeri locale generale 2019, alegeri in Moldova, scorul electoral, cine a invins la alegeri, Pavel Filip, Maia Sandu, Plahotniuc, Vlad Plahotniuc, Partidul Democrat, invingatorii la alegeri, alegeri, campanie electorala, cele mai libere alegeri, cele mai corecte alegeri, Maia Sandu despre rezultatele alegerilor, Nastase Ceban turul 2

După primul tur al alegerilor locale generale din Republica Moldova, blocul ACUM s-a ales cu doar 82 de primari aleși, mai puțin de jumătate dacă e să comparăm cu PDM, care are 192 de primari aleși din primul tur. Mai mulți primari decât partidele Maiei Sandu și Năstase are și PSRM. Mai exact, partidul condus de Greceanîi s-a ales cu 12 de primari aleși din primul tur de scrutin.

„192 de primari #PDM aleși din primul tur, adică peste 20% din primăriile din țară, ceea ce este un rezultat mai bun decât acum 4 ani, la alegerile locale din 2015. 177 candidați PDM au trecut în turul 2, așa că ne așteptăm la rezultate și mai bune. Mulțumim, Partidul Democrat din Moldova!” așa a comentat președintele PDM, Pavel Filip, scorul obținut.

De cealaltă parte, președintele PSRM a ținut să accentuieze că partidul condus de ea se află pe primul loc după numărul de aleși locali.

„Noi am obținut majoritatea absolută în patru raioane. Avem trei președinți în UTA Găgăuzia. În 11 raioane suntem pe primul loc. Deci, avem 18 raioane unde vom propune candidați pentru funcția de președinte. Îi invităm pe cei din Blocul „ACUM” la colaborare în 11 raioane, pentru a forma majorități. Vom discuta și la nivel politic despre formarea coalițiilor la nivel raional și în diferite localități”, a declarat astăzi Zinaida Greceanîi.

Președintele PAS, Maia Sandu, nu a comentat deocamdată numărul mic de primari aleși din primul tur, pe care l-a obținut blocul ACUM. Lidera PAS s-a rezumat prin a scrie pe facebook că alegerile din acest an au fost cele mai libere și corecte.

“Vă felicit, dragi cetățeni, pentru că datorită dumneavoastră, datorită rezistenței, curajului și implicării dumneavoastră, am ajuns în aceste zile să participăm la unele dintre cele mai libere și corecte alegeri de la independență!”, se spune în mesajul Maiei Sandu.

 

Total
0
Shares
 
Total
0
Share