Blocul Alternativa a prezentat viziunile și soluțiile pentru domeniul Energetic: “În patru ani s-a furat mai mult decât în timpul Furtului Miliardului”

Marți, 10 iunie, Blocul Alternativa și-a prezentat viziunile și soluțiile pentru redresarea sistemului energetic al Republicii Moldova. Programul elaborat are drept scop restabilirea funcționalității sectorului energetic, consolidarea reală a independenței energetice și reducerea costurilor la gazele naturale, energia electrică și cea termică.

Ion Chicu, unul dintre liderii Blocului Alternativa, a declarat la deschiderea conferinței de presă că cele mai frecvente nemulțumiri exprimate de cetățeni în cadrul întâlnirilor „La sfat cu cetățenii” vizează tarifele exorbitante la gaz și energie electrică. Potrivit lui, atât populația, cât și agenții economici au fost împovărați de prețuri nesustenabile, iar cheltuielile bugetare pentru alimentarea instituțiilor publice cu energie au crescut semnificativ.

„Putem afirma cu toată responsabilitatea că prejudiciul cauzat statului și cetățenilor în acești patru ani de gestionare a sectorului energetic de către gruparea PAS depășește pierderile provocate de furtul celor 14 miliarde de lei din sistemul bancar, în 2014. În patru ani s-a furat mai mult decât în timpul Furtului Miliardului”, a declarat Ion Chicu.

El a subliniat că este necesară o reformare profundă a domeniului energetic și că pagubele provocate trebuie recuperate din contul celor care au contribuit la dezastrul actual.

În continuare, Anatol Usatîi, fost ministru al Economiei și Infrastructurii, a prezentat soluții pentru asigurarea livrării neîntrerupte a gazelor naturale către consumatorii din Republica Moldova.

„Fără rezolvarea problemelor ce țin de securitatea aprovizionării cu gaze și de stabilirea unor prețuri corecte pentru consumatori, nu putem vorbi despre dezvoltare economică sau socială. Acestea trebuie să devină priorități centrale pentru viitorul parlament și guvern – ceea ce propunem și noi prin acest program”, a declarat Usatîi.

Un accent important este pus și pe tranziția către energia regenerabilă. Alexandru Ciudin, expert în domeniul energetic, a prezentat viziunea Blocului Alternativa pentru o transformare durabilă a sectorului.

„Blocul Alternativa propune o tranziție energetică justă și inteligentă, care să asigure: independența energetică a țării; costuri suportabile pentru cetățeni și economie; acces echitabil la energie curată și fiabilă; creșterea eficienței energetice și reducerea sărăciei energetice”, a menționat Ciudin.

În încheiere, Ion Chicu a subliniat că toate propunerile vor fi supuse consultărilor publice cu experții din domeniu și vor fi integrate în Programul de Țară al Blocului Alternativa.

Total
0
Shares
Total
0
Share