Echipa blocului politic „Victorie” din orașul Taraclia va organiza, cu sprijinul filantropului Ilan Șor, un grandios spectacol cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului.
“Programul festiv va începe la ora 10:30 cu o paradă a micuților și personajelor de poveste. Coloana copiilor și animatorilor va porni din fața primăriei și se va deplasa spre principala piață din oraș.
Acolo pe sărbătoriți îi așteaptă numeroase surprize și momente speciale. Copiii vor avea ocazia să se distreze din plin la trambuline și atracții, precum și să danseze alături de personajele preferate. Organizatorii au pregătit și flashmob-uri interactive, precum și un spectacol pe care micuții nu îl vor uita curând.
De asemenea, cei mai curioși vor putea asista la un fabulos show chimic, în cadrul căruia vor fi avea loc diverse experimente captivante.
Momentul culminant al petrecerii va fi spectacolul de iluzionism cu participarea renumitului magician Mihail Kovali.
Toate atracțiile, vata dulce, înghețata și popcornul vor fi absolut gratuite pentru vizitatori.
Primarul Veaceslav Lupov invită locuitorii și oaspeții Taracliei să participe cu toată familia la sărbătoarea magică care se va desfășura pe 1 iunie!”, este scris în comunicatul de presă.