Am citit azi o poveste despre Andrei Năstase, desptre faptul că este un om onest și că are o echipă bună cu care ar putea schimba lucrurile nu doar în Chișinău, dar și în țară. Nu voi vorbi despre onestiatea lui Năstase deoarece cu toții știm că ea și Andrei sunt două lucruri incompatibile. Voi vorbi despre bandiții din jurul său.
Eugen Rusu, un fost funcționar în Procuratura Generală, fost membru înflăcărat al PLDM, care a trecut la PPDA, crezând că protestele din anii 2016 îi vor duce la putere. Iar odată ajunși la putere să-și facă și mai departe mahinațiile sale, doar că nu a fost să fie.

Însă „Sfântul” Andrei Năstase îi dădea asigurări lui Eugen Rusu că în caz că ajunge la putere îi va hotărî întrebarea cu dosarul penal. În urma unui control au fost stabilite acțiuni de influențare a procurorilor din partea lui Eugen Rusu la tergiversarea înfăptuirii justiției într-un dosar. Exprimate prin împiedicarea depunerii și examinării recursului împotriva încheierii judecătorii Buiucani.


Tot omul lui Andrei Năstase încerca să bage oamenii la închisoare pe 20 de ani, falsificând procese verbare și sustrăgând originalele.
Iată încă un motiv de ce unii tind atât de mult la putere, pentru a scăpa corupții care îi susține.
autor: Anatolie Chirilov

