BNM va pune în circulație moneda ”Regina Maria a României – 150 de ani de la naștere” din 1 decembrie

Banca Națională a Moldovei a decis punerea în circulație a noii monede comemorative ”Regina Maria a României – 150 de ani de la naștere”, emisiunea anului 2025, conform hotărârii publicate astăzi în Monitorul Oficial.

Moneda va fi mijloc legal de plată și va putea fi utilizată pe întreg teritoriul Republicii Moldova la valoarea sa nominală.

Potrivit documentului, moneda va fi lansată oficial în 1 decembrie 2025 și va fi însoțită de certificat de autenticitate, fiind destinată atât circulației monetare, cât și colecționarilor și iubitorilor de istorie.

Noua emisiune va fi disponibilă publicului prin intermediul Băncii Naționale și al băncilor licențiate, care vor stabili individual prețul de comercializare, cu condiția ca acesta să nu depășească cu mai mult de 3% prețul stabilit de BNM.

Hotărârea confirmă că moneda comemorativă este recunoscută ca mijloc legal de plată, consolidând rolul acestor emisiuni în promovarea momentelor istorice și a personalităților marcante ale spațiului românesc.

Regina Maria a României (1875–1938), născută Marie Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha, a fost soția Regelui Ferdinand I și una dintre cele mai influente figuri feminine ale României moderne. Supranumită ”Regina-soldat” și ”Mama răniților”, ea s-a remarcat prin implicarea directă în timpul Primului Război Mondial și a contribuit decisiv la recunoașterea internațională a Marii Uniri din 1918. În 2024, la Chișinău, i-a fost înălțat un monument în scuarul Liceului Teoretic ”Gheorghe Asachi”.

Total
0
Shares
Total
0
Share