BNS a raportat creșterea locurilor vacante în sectorul bugetar

La sfârșitul trimestrului II 2025, în toate instituțiile bugetare din Republica Moldova au fost înregistrate circa 32 700 de locuri de muncă vacante, în creștere cu 1,4% față de trimestrul I al anului, arată datele Biroului Național de Statistică.

Rata locurilor vacante a rămas la nivelul trimestrului precedent, 4,7%. Din totalul posturilor disponibile, 12 900 (39,6%) au fost raportate în sectorul bugetar, în special în administrația publică și apărare, inclusiv asigurări sociale obligatorii (8 100), sănătate și asistență socială (4 700), învățământ (3 800) și transport și depozitare (3 700).

Cele mai puține locuri vacante au fost înregistrate în industria extractivă (100), alte activități de servicii (200) și tranzacții imobiliare (400).

Din perspectiva ratei locurilor vacante, cele mai ridicate valori au fost consemnate în administrația publică și apărare, inclusiv asigurări sociale (13,5%), transport și depozitare (9,1%), artă și activități de recreere (6,9%) și salubritate și gestionarea deșeurilor (6,7%). Cele mai mici rate au fost în comerț (1,8%), construcții (2,0%) și alte activități de servicii (2,2%).

În ceea ce privește evoluția, cele mai semnificative creșteri au fost în transport și depozitare (+0,9 puncte procentuale, +300 locuri) și agricultură, silvicultură și pescuit (+0,5 p.p., +200 locuri), iar cea mai mare scădere s-a înregistrat în construcții (–1,6 p.p., –400 locuri).

Total
0
Shares
Total
0
Share