Politic

Bolea l-a trimis pe Marian să vadă în oglinda de la veceu cine este ipocrit. Dezacordul față de anticipate, comentat acid de unii deputați

Pinterest LinkedIn Tumblr

Dezbaterea declarației privind dezacordul față de anticipate, propusă de socialiști, nu a trecut fără discuții acide în Legislativ. Bunăoară, Basile Bolea și Radu Marian s-au numit ipocriți, iar deputatul PSRM l-a trimis pe colegul său din Parlament la veceu, să se privească în oglindă, informează Zugo.md

Ulterior, Arina Spătaru a propus redenumirea documentului în „mic tratat de manipulare”. La rândul său, Dan Perciun a venit cu o inițiativă similară, editarea fiind „cu privire la dezacordul reprezentanților organizației criminale organizate Plahotniuc și a grupului criminal organizat Șor”. Zinaida Greceanăi a punctat că nu va supune votului asemenea idei.

Ulterior, Vasile Bolea, care a dat citire declarației, a spus că parlamentarii sunt „transformați în gropari” și li se oferă „câte un hârleț”.

Precizăm că, socialiștii au propus în plen votarea unei declarații privind dezacordul față de anticipate. De asemenea, PSRM și Pro Moldova au anunțat că nu vor merge la consultările cu președinta.

Citește și: ULTIMA ORĂ // Deputații au aprobat o declarație prin care dezaprobă dizolvarea Parlamentului

loading...

Comments are closed.