Copiii și adulții cu fibroză chistică din Republica Moldova vor beneficia gratuit de un nou medicament și de dispozitivul medical necesar pentru administrarea zilnică a acestuia.
Decizia a fost luată de Consiliul pentru medicamente compensate din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală.
Vor primi preparatul cu denumirea comună internațională dornase alfa, împreună cu nebulizatorul, toate cele 38 de persoane la care a fost diagnosticată maladia rară. Acestea vor fi eliberate de Institutul Mamei și Copilului, instituția fiind asigurată cu cantitatea necesară prin achiziții publice centralizate.
Dornase alfa contribuie la combaterea infecțiilor pulmonare și îmbunătățirea funcției plămânilor la persoanele cu fibroză chistică. Costul estimativ anual pentru tratamentul unei persoane cu acest medicament este de peste 100 de mii de lei.
Fibroza chistică sau mucoviscidoza reprezintă o boală genetică rară, care se manifestă prin probleme digestive, infecții respiratorii. Deși afecțiunea nu poate fi vindecată terapiile previn complicațiile metabolice, infecțioase și îmbunătățesc calitatea vieții pacienților.
În Republica Moldova persoanele cu fibroză chistică beneficiază gratuit inclusiv de trei medicamente compensate, pentru care anul trecut au fost alocate patru milioane de lei din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală.