În cadrul briefigului săptămânal organizat azi de Partidul Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc a anunțat că PDM o propune pe Victoria Iftodi la funcția de Ministru al Justiției în locul lui Alexandru Tănase. La moment, aceasta este judecător la Curtea Constituțională (CC).
Liderul PDM i-a mulțumit lui Alexandru Tănase pentru perioada în care a condus Ministerului Justiției în cadrul Guvernul Filip. Tănase a menționat anterior că pentru el a fost o adevărată onoare, ca mai bine de un deceniu să-și servească poporul țării în funcția de parlamentar, membru al guvernului și judecător constituțional.
Conform Constituției RM, președintele statului trebuie să numească în funcție un nou membru al Guvernului, care să fie propus spre votare Parlamentului. În acest sens, urmează să vedem reacția lui Igor Dodon cu privire la candidatura doamnei Victoria Iftodi.
Telegraph.md amintește că o convorbire la telefon, care a avut loc în anul 2015, între omul de afaceri Veaceslav Platon și pe atunci președintele Curții Constituționale, Alexandru Tănase, a fost făcută publică pe 9 martie curent la postul de televiziune Jurnal TV. Tănase a ajuns la concluzia că cea mai potrivită soluție în situația creată este să-și prezinte demisia din funcția de Ministru al Justiției, astfel încheindu-și cariera publică.