Un cetățean al Marii Britanii este cercetat de polițiștii de frontieră români după ce a fost depistat la Punctul de Trecere a Frontierei Albița tractând o rulotă care figura ca radiată din circulație și neînmatriculată.
Potrivit Poliției de Frontieră Române, cazul a fost înregistrat în seara zilei de 13 iunie, în jurul orei 18:30. Bărbatul, în vârstă de 23 de ani, s-a prezentat la control conducând un ansamblu format dintr-un autoturism și o remorcă tip rulotă.
În urma verificărilor, polițiștii de frontieră au constatat că rulota avea aplicat același număr de înmatriculare ca vehiculul trăgător, conform sistemului utilizat în Marea Britanie.
Verificările suplimentare au arătat însă că remorca figura în bazele de date ca fiind radiată din circulație și nu apărea ca înmatriculată în Marea Britanie sau în alt stat.
În acest caz, polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate ori cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare, urmând să fie dispuse măsurile legale necesare.



