Chiar dacă în 2018 în municipiul Ungheni nu s-au înregistrat accidente rutiere cu urmări grave pentru cetățeni, în special la trecerile de pietoni, potrivit declarațiilor șefului Inspectoratului de Poliție Ungheni, Igor Vrănescu, totuși, ca să evite tragediile, un grup de voluntari împreună cu polițiștii și membri ai A.O. ,,Bunicii Grijulii Ungheni” au marcat trecerile de pietoni, aflate în apropierea instituțiilor de învățământ, cu îndemnuri pentru părinți și pentru copii, transmite portalul local unghiul.md.
„Ia-ţi copilul de mână”, „Scoate căştile”, „Priveşte în stânga şi dreapta” – sunt câteva din mesajele scrise pe asfalt la trecerile de pietoni.
Conform aceleași surse, asemenea mesaje vor fi mai fi inscripționate la trecerile de pietoni în satele Pârlița și Măcărești, acolo unde există o probalitate mai mare de accidente rutiere.