Agenția Proprietății Publice, în calitate de principal reprezentant al statului și acționar al Bursei Internaționale a Moldovei, anunță înregistrarea oficială a Bursei la Agenția Servicii Publice. Potrivit instituției, acest pas marchează trecerea Bursei Internaționale a Moldovei într-o etapă instituțională, cu bază legală și mandat operațional pentru dezvoltarea pieței de capital din Republica Moldova.
Conform informațiilor prezentate, Bursa Internațională a Moldovei creează premise pentru diversificarea surselor de finanțare ale companiilor, extinderea accesului la investiții și consolidarea legăturilor economice cu piețele financiare din regiune, contribuind la dezvoltarea sectorului privat și la crearea unui cadru predictibil pentru investiții pe termen lung.
Conducerea executivă a Bursei este asigurată de Veronica Aprintin, director general, și Andrian Iastremschi, director general adjunct. Veronica Aprintin a deținut anterior funcția de secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării și are experiență în finanțarea și dezvoltarea sectorului privat în cadrul unei instituții financiare internaționale. Andrian Iastremschi are experiență în piețe financiare, banking și investiții, a activat în instituții financiare internaționale și în structuri ale pieței de capital din Republica Moldova și deține certificarea European Financial Advisor.
Deciziile strategice ale Bursei Internaționale a Moldovei sunt asigurate de Consiliul de Administrație, format din reprezentanți ai acționarilor și un membru independent. Din Consiliu fac parte Paul Dogaru, reprezentant al Bursei de Valori București, Alexandru Sonic, reprezentant al investitorilor din sectorul creditar, Andrei Plămădeală, reprezentant al investitorilor din sectorul non-creditar, și Dumitru Vicol, membru independent.
Dorin Recean a fost numit membru al Consiliului de Administrație al Bursei Internaționale a Moldovei, reprezentând Agenția Proprietății Publice. Potrivit informațiilor prezentate, acesta a deținut anterior funcția de prim-ministru al Republicii Moldova și, în prezent, este emisar special al Președintelui pentru dezvoltare și reziliență. Experiența sa vizează domeniul politicilor publice, reformelor instituționale și cooperării internaționale, contribuția sa fiind orientată spre direcția strategică a bursei și dialogul cu partenerii externi.
Odată cu înregistrarea oficială și constituirea completă a echipei de conducere, Bursa Internațională a Moldovei intră într-o fază de pregătire operațională și autorizare reglementară. Prioritatea imediată constă în finalizarea platformei tehnologice, stabilirea regulilor și procedurilor interne și pregătirea documentației pentru solicitarea licenței de operator de piață la Comisia Națională a Pieței Financiare. Depunerea dosarului este planificată pentru data de 30 martie 2026.
Bursa Internațională a Moldovei este constituită sub forma unei societăți pe acțiuni, cu un acționariat format din instituții financiare și investitori strategici. Potrivit datelor prezentate, structura acționariatului include Bursa de Valori București cu 26,67%, Agenția Proprietății Publice cu 20%, Donaris Vienna Insurance Group cu 11,67%, maib cu 10%, GRAWE Carat Asigurări cu 10%, Moldindconbank cu 6,67%, MK Kredit Company cu 5%, iar OTP Bank Moldova, Moldcell și Premier Energy PLC cu câte 3,33% fiecare.
Agenția Proprietății Publice menționează că va continua coordonarea strategică și va asigura funcționarea Bursei Internaționale a Moldovei în condiții de transparență și eficiență, instituția fiind dezvoltată ca o platformă modernă de tranzacționare și ca nucleu al infrastructurii pieței de capital din Republica Moldova.