Aproximativ 20 de reprezentanți ai furnizorilor de servicii de televiziune au participat astăzi la discuții publice online organizate de Consiliul Audiovizualului (CA), la solicitarea acestora, privind aplicarea prevederilor articolului 6 alineatul (6) din Codul serviciilor media audiovizuale (CSMA) referitoare la proporția de 10% din timpul de emisie rezervat operelor europene ale producătorilor independenți din Republica Moldova.
Reprezentanții CA au venit cu explicații pe marginea prevederilor și pe felul în care va fi aplicat articolul 6 alineatul (6) din CSMA, care statuează: „furnizorii de servicii media au obligația să rezerve operelor audiovizuale europene create de către producătorii independenți din Republica Moldova cel puțin 10% din timpul de emisie al fiecărui serviciu, din care se scade timpul alocat știrilor, evenimentelor sportive, jocurilor, publicității, serviciilor de teletext și teleshoppingului..”
Astfel, în grila de emisie, zilnic, urmează să fie alocate 10% creațiilor provenite de la producătorii autohtoni.
Conform articolului 1 din CSMA, producător independent este o persoană fizică sau juridică, stabilită sau înregistrată în Republica Moldova, independentă în raport cu furnizorul de servicii media, care întrunește cumulativ următoarele caracteristici:
a) dispune de personalitate juridică distinctă de cea a unui furnizor de servicii media;
b) nu dispune, direct sau indirect, de mai mult de 15% din capitalul unui furnizor de servicii media;
c) nu încasează mai mult de 2/3 din veniturile sale (cifra anuală de afaceri) pe o perioadă de 3 ani din vânzările de produse către unul și același furnizor de servicii media;
d) capitalul său nu este deținut în proporție mai mare de 15% de către o persoană fizică sau juridică care deține, la rândul acesteia, direct sau indirect, mai mult de 15% din capitalul unui furnizor de servicii media.
Prevederea dată nu se aplică posturilor de radio, televiziunilor locale și comunitare, posturilor de știri, celor sportive și celor dedicate exclusiv teleshoppingului și publicității.
Reglementările de la articolul 6 alineatul (6) intră în vigoare de pe 22 iunie 2024, fiind introduse în CSMA în anul 2022.