Cadavrele a cinci bărbaţi cu mâinile legate au fost găsite în subsolul unui sanatoriu pentru copii din Bucha

Cadavrele a cinci bărbaţi cu mâinile legate au fost găsite în subsolul unui sanatoriu pentru copii din Bucha, oraş din regiunea Kiev recucerit de ucraineni şi în care soldaţii ruşi au comis masacre, a comunicat procuratura generală a Ucrainei, informează Digi24.ro

Aceşti civili neînarmaţi, ale căror cadavre au fost descoperite de forţele de securitate, au fost bătuţi înainte de a fi ucişi de soldaţi ai forţelor armate ale Federaţiei Ruse, conform informaţiilor furnizate de aceeaşi sursă pe Telegram, scrie Agerpres.

Fotografii în care apar aceste cadavre însoţesc comunicatul de presă. Procurorul general Irina Venediktova a precizat că a fost deschisă o anchetă cu privire la circumstanţele morţii acestor civili.

Ţările occidentale au cerut luni investigaţii privind crimele de război atribuite armatei ruse în regiunea Kiev, acuzaţii negate categoric de Moscova, dar calificate drept genocid de către Ucraina.

Zeci de cadavre îmbrăcate în civil au fost descoperite la sfârşitul săptămânii în oraşul Bucha, pe străzi sau în gropi comune, după retragerea forţelor ruse.

Soldaţii ruşi au slăbit controlul asupra regiunii capitalei Kiev şi a nordului Ucrainei în ultimele zile pentru a-şi concentra eforturile militare în estul ţării.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share