Cadavru carbonizat, depistat în grădina unei gospodării din Șamalia, Cantemir

În după-amiaza zilei de 11 iulie 2024, pompierii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) au intervenit în raionul Cantemir, localitatea Șamalia, conform unui nivel sporit de intervenție. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 14:11, semnalând un incendiu de vegetație uscată care s-a răspândit rapid din cauza caniculei, amenințând mai multe case de locuit din apropiere.

La fața locului au fost mobilizate șapte autospeciale de intervenție din sudul țării. Salvatorii au constatat că flăcările au cuprins cinci case părăsite și vegetația uscată dintre acestea, pe o suprafață de circa șase hectare. În urma incendiului, două case părăsite au fost distruse în totalitate, iar alte trei au fost parțial afectate.

Pentru gestionarea situației, la fața locului a fost creat Statul Major, stabilindu-se trei sectoare de luptă. Angajații IGSU continuă să lucreze pentru localizarea și lichidarea arderii.

În timpul intervenției, pompierii au descoperit cadavrul carbonizat al unui bărbat în vârstă de 81 de ani, găsit într-o grădină a uneia dintre casele afectate de flăcări. Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite.

În acest context, IGSU reamintește populației importanța respectării stricte a regulilor antiincendiare, în special pe timp de caniculă, pentru a preveni izbucnirea incendiilor de vegetație care pot provoca pagube materiale semnificative și pierderi de vieți omenești.

Cetățenii sunt îndemnați să evite utilizarea focului în preajma lanurilor, spațiilor forestiere și locurilor de agrement și să nu aprindă vegetația uscată sau gunoiul menajer pentru curățarea terenurilor agricole și gospodăriilor. De asemenea, se recomandă să nu se arunce mucuri de țigară, chibrituri sau alte obiecte aprinse pe suprafețe de iarbă uscată, lanuri cu cereale sau în apropierea spațiilor forestiere.

Părinții sunt sfătuiți să acorde atenție maximă copiilor și să nu le permită jocul cu focul pentru a evita producerea incendiilor și altor situații excepționale. În situații de urgență, oamenii sunt rugați să apeleze Serviciul 112.

Total
0
Shares
Total
0
Share