Calea Ferată din Moldova a început testarea locomotivelor noi procurate

CFM a început testarea tehnică a locomotivelor procurate în cadrul proiectului de restructurare și reorganizare a Întreprinderii de Stat ,,Calea Ferată din Moldova”, finanțat de BERD, BEI și UE.

Verificările şi testările tehnice care au demarat astăzi se desfăşoară   cu participarea grupului de specialişti delegaţi de către compania producătoare General Electric împreună cu un grup de specialişti  ai CFM.

Testările se desfăşoară în conformitate cu programul elaborat şi ulterior aprobat de către General Electric şi Calea Ferată din Moldova. Acest program prevede inclusiv verificarea locomotivelor la transportarea garniturilor pe diferite sectoare ale magistralei.

Testarea locomotivelor va dura două săptămîni.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share