Call Centrul Poliției de Frontieră „Linia Verde” activează într-o nouă formulă

Mai mulți operatori răspund la numărul de telefon +373 (22) 259-717 în calitate de număr unic pentru funcționarea „Linia Verde”, dar și în mod operativ oferă răspunsuri pe adresa electronică: linia.verde@border.gov.md.

Grupul de gestionare a „Linia Verde” va activa în ture, în regim non-stop, astfel ca orice cetățean să primească consultații vizavi de regulile de traversare a frontierei de stat a Republicii Moldova, cât și regulile de regim în zona de frontieră.

De notat că “Linia Verde” a Poliției de Frontieră a fost instituită cu scopul sporirii nivelului de transparență în funcționarea autorității, asigurării unui dialog eficient între cetățean și polițist de frontieră, precum și oferirii informațiilor strict pe linia de activitate frontalieră.

În această formulă, Call Centrul Poliției de Frontieră „Linia Verde” lucrează din dimineața zilei de 27 august a.c., iar până astăzi s-au primit 824 de apeluri.

Total
0
Shares
Total
0
Share