Toate automobilele noi comercializate în Uniunea Europeană trebuie să fie echipate, începând cu 7 iulie, cu un sistem de monitorizare a șoferului, destinat să detecteze oboseala și lipsa de atenție la volan.
Sistemul utilizează o cameră care analizează poziția capului, expresia feței și direcția privirii. Dacă șoferul își îndreaptă atenția de la drum pentru prea mult timp, automobilul emite un semnal de avertizare.
Comisia Europeană susține că măsura urmărește creșterea siguranței rutiere. „Comisia Europeană estimează că între 10% și 30% dintre accidentele rutiere din Europa sunt cauzate de neatenția participanților la trafic”, se arată în actul normativ.
Introducerea noii tehnologii a stârnit însă și critici. Unii șoferi și experți consideră că sistemul ar putea deveni deranjant, în condițiile în care multe funcții de bază ale automobilelor moderne sunt controlate prin ecrane tactile, obligând conducătorii auto să își mute frecvent privirea de la drum.
Producătorii auto dau asigurări că sistemele nu vor recunoaște identitatea șoferilor, iar datele colectate vor rămâne stocate în interiorul vehiculului. Cu toate acestea, criticii invocă riscuri privind protecția datelor personale, amintind de un caz din Statele Unite, unde un producător auto a transmis informații despre stilul de condus al milioane de clienți către companii de asigurări. Până în prezent, în Uniunea Europeană nu au fost raportate situații similare.



