Campionatul mondial de Handbal feminin 2019: Rusia a câştigat medalia de bronz

Handbal femenin 2019 echipa Rusiei

Echipa Rusiei a cucerit medalia de bronz la ediţia 2019 a Campionatului Mondial de handbal feminin din Japonia, după ce a învins, duminică, în finala mică de la Kumamoto, echipa Norvegiei cu scorul de 33-28 (16-16).

Rusia, campioană olimpică, vicecampioană europeană, antrenată de Ambros Martin, a înregistrat o singură înfrângere la Mondiale, în semifinala cu Olanda (32-33).

Norvegia, marea forţă a handbalului feminin din ultimele decenii, a confirmat reculul prin care trece, ratând podiumul pentru prima oară în ultimii 25 ani, la două competiţii succesive, CE şi CM.

Finala competiţiei se dispută, tot duminică, între Spania şi Olanda.

AGERPRES

Total
0
Shares
 
Total
0
Share