Externe

Canalul de televiziune, Russia Today, va fi eliminat din lista canadiană de canale

Pinterest LinkedIn Tumblr

„BCE” Inc., „Rogers Communcations” Inc. și „Shaw Communications” Inc., cele mai mari companii de comunicații din Canada, au anunțat că retrag canalul de televiziune rus finanțat de stat, RT, cunoscut anterior ca Russia Today, din lista de canale. Anunțul companiilor vine după ce ministrul care supraveghează sistemul de radiodifuziune al Canadei a spus că Ottawa explorează „toate opțiunile” pentru a scoate RT din difuzare, transmite The Globe and Mail, citat de Ziarul de Gardă.

👉 Abonează-te la știrile Telegraph pe Google News, Telegram și Facebook!

Un purtător de cuvânt al „BCE” Inc. a declarat că rețeaua de televiziune RT controlată de Kremlin, cunoscută anterior sub numele de Russia Today, nu mai este disponibilă în gama de canale „Bell”, în timp ce un purtător de cuvânt al „Rogers Communcations” Inc. a declarat că canalul va fi eliminat luni, 28 februarie. Compania „Shaw” a declarat pe Twitter duminică seara, 27 februarie, că începând de luni, nu va mai transporta rețeaua, adăugând: „Clienții care se abonează la RT ca serviciu de pick and pay vor primi un credit în următorul ciclu de facturare”.

Telus Corp oferă încă canalul. Astfel, Partidul Conservator din Canada a numit radiodifuzorul un instrument al Moscovei care răspândește „dezinformare și propagandă”, în timp ce un raport din ianuarie al Departamentului de Stat al SUA spunea că canalul a fost folosit pentru a încerca să influențeze opinia publică despre Ucraina în Europa, Statele Unite și chiar America Latină.

Ihor Michalchyshyn, directorul executiv al Congresului Ucrainean-Canadian, a declarat că Moscova folosește RT pentru a-și justifica războiul împotriva Ucrainei, motiv pentru care e și mai importantă interzicerea acestuia de la orice difuzare reglementată de Canada.

Jurnaliștii de la The Globe and Mail a raportat în 2017 că unii dintre cei mai mari furnizori de televiziune din țară erau plătiți de RT pentru a difuza canalul. Astfel de aranjamente sunt neobișnuite în afacerile de distribuție TV, deoarece, de obicei, companiile prin cablu și prin satelit plătesc canalele de televiziune specializate pentru dreptul de a le distribui.

loading...

Comments are closed.