Cancelaria de Stat explică structura Planului de creștere și infirmă existența a 100 de milioane de euro pentru comunicare

EnglishFrançaisРусский
Screenshot

Cancelaria de Stat a venit cu precizări privind informațiile discutate în ședința Comisiei parlamentare pentru integrare europeană din 22 iulie, explicând modul în care sunt repartizate fondurile din Planul de creștere pentru Republica Moldova, în valoare totală de 1,9 miliarde de euro.

Potrivit instituției, planul este structurat în două componente principale. Prima prevede 1,5 miliarde de euro sub formă de suport bugetar, acordat de Uniunea Europeană prin împrumuturi în condiții preferențiale.

Cea de-a doua componentă constă în 520 de milioane de euro sub formă de asistență financiară nerambursabilă, distribuită astfel:

  • 250 de milioane de euro pentru asistență tehnică destinată consolidării capacităților instituționale ale autorităților responsabile de implementarea reformelor și a angajamentelor de aderare la Uniunea Europeană. Aceste fonduri sunt gestionate de Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova;
  • 135 de milioane de euro reprezintă componenta de grant investițional destinată proiectelor finanțate prin platforma Neighbourhood Investment Platform (NIP), fiind gestionată de unitățile de implementare a proiectelor;
  • 135 de milioane de euro sunt alocate sub formă de garanții, fonduri care nu sunt transferate în conturile Republicii Moldova, ci sunt gestionate direct de Comisia Europeană și utilizate pentru reducerea riscurilor investițiilor în sectorul privat.

Cancelaria de Stat subliniază că, prin Planul de creștere, Comisia Europeană folosește o parte din resursele planificate drept garanții pentru instituții precum Banca Europeană de Investiții, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare și alte instituții financiare partenere, pentru ca acestea să poată finanța proiecte în Republica Moldova.

„Aceste garanții reprezintă o rezervă de risc și nu sunt transferate în bugetul Republicii Moldova”, precizează Cancelaria de Stat.

Precizările au fost făcute în contextul informațiilor apărute în spațiul public potrivit cărora aproximativ 100 de milioane de euro din Planul de creștere ar urma să fie destinate comunicării. Cancelaria de Stat susține că structura financiară a programului nu prevede o astfel de alocare.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share