„Atunci când există suspiciuni că cineva face parte dintr-o grupare criminală sau că lucrează în interesul altui stat, în acest caz trebuie să investigăm un pic lucrurile și nu avem de ce să grăbim decizia”. Este declarația făcută de președintele țării, Maia Sandu, întrebată despre când ar urma să semneze decretul privind numirea Evgheniei Guțul, bașcanul Găgăuziei, în calitate de membru al Guvernului, scrie Realitatea.md
Maia Sandu mai spune că „există unele suspiciuni în raport cu această persoană”, iată de ce „nu avem de ce să grăbim decizia”. Declarațiile au fost făcute la o emisiune de la Pro TV Chișinău.
„ Atât timp cât lucrurile nu s-au clarificat nici măcar în autonomie, nu avem de ce să ne grăbim cu această decizie. Mai există și unele suspiciuni în raport cu această persoană. În Guvern lucrează oameni pentru cetățenii Republicii Moldova, care respectă statul. Atunci când există suspiciuni că cineva face parte dintr-o grupare criminală sau că lucrează în interesul altui stat, în acest caz trebuie să investigăm un pic lucrurile și nu avem de ce să grăbim decizia. Legea nu-mi dă un termen când trebuie să fac acest lucru. Este o problemă când exponentul unei grupări criminale ajunge în fruntea unei regiuni”, a precizat Sandu.
Cât despre excluderea bașcanului Găgăuziei, dar și a președintelui Adunării Populare de la Comrat, din componența Comisiei Naționale pentru Integrare Europeană, printr-un decret prezidențial, șefa statului a făcut următoarele precizări:
„Domnul Constantinov (n.r. președintele Adunării Populare de la Comrat) a fost doar o singură dată din câte ședințe am avut până acum, evident că nu există interes. În comisie includem oameni care muncesc pentru integrarea europeană a Republicii Moldova și nu avem de ce să includem oameni care sunt împotrivă sau sunt indiferenți față de acest obiectiv. De aceea, am făcut aceste modificări”, a conchis președintele.
Evghenia Guțul, candidata Partidului Șor – scos între timp în afara legii de Înalta Curte, a câștigat alegerile pentru funcția de bașcan al Găgăuziei. În turul doi al scrutinului, desfășurat în data de 14 mai 2023, Guțul a obținut 52,39 la sută din voturi, în timp ce contracandidatul său, Grigorii Uzun, susținut de Partidul Socialiștilor, a acumulat 47,61 la sută din sufragii.