Pe data de 20 octombrie curent, concomitent cu alegerile locale generale s-au organizat în mai multe circumscripții și alegeri pentru funcția de deputat. Este și cazul circumscripției numărul 17, Nisporeni, unde principalii contracandidați au fost de la PDM și blocul ACUM.
Învingător a ieșit candidatul PDM, Ghenadie Verdeș, care a acumulat 13 401 voturi, iar pe locul secund s-a situat candidatul blocului ACUM, Ion Terguță cu 6 899 de voturi.
Nu l-au dorit deputat pe Ion Terguță nici locuitorii satului Bălăurești, satul de baștină al candidatului. Consătenii lui Terguă au votat masiv pentru candidatul PDM, care a acumulat 442 de voturi, în timp ce Terguță doar 249.
La Nisporeni s-au organizat alegeri noi pentru funcția de deputat, după ce Vlad Plahotniuc și-a depus mandatul, declarând că nu are nevoie de imunitate parlamentară.
Amintim că în cadrul alegerilor parlamentare din 24 februarie 2019, Plahotniuc a fost ales deputat pe circumscripția 17 Nisporeni cu peste 72%, sau 20 926 de voturi, în timp ce Terguță a fost votat atunci de doar 5 311 alegători.